Ieri, 5 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Nușfalău (jud. Sălaj), a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 68 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a acroșat două indicatoare rutiere și un autoturism parcat în fața unui imobil”, transmit reprezeentanții IPJ Sălaj.
Bărbatul de 68 de ani a fost condus la o unitate medicală, unde, din nefericire, acesta a decedat.
Polițiștii continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.