Luciana Popescu (36 ani) s-a despărțit de CS Minaur și a semnat cu CSM Slatina, echipa orașului în care s-a născut. Este a treia jucătoare pe care clubul oltean a transferat-o de la formația băimăreană, după angoleza Magda Cazanga și sârboaica Aleksandra Vukajlovic. De asemenea, CSM Slatina va fi pregătită în noul sezon de Andrei Popescu, soțul Lucianei Popescu, și Raul Fotonea, antrenorii cu care CS Minaur s-a clasat pe un nesperat loc 4 la finalul ultimei ediții a Ligii Florilor.
Luciana Andreea Popescu a jucat cu succes timp de 7 sezoane în Baia Mare, în trei perioade distincte. În 2013 ajungea la HCM Baia Mare, de la HCM Roman, formație pentru care a jucat până în 2016, când s-a desființat echipa. În această perioadă a cucerit un titlu național, două medalii de argint, două Cupe ale României, trei Supercupe ale României și a evoluat trei sezoane în Champions League.
S-a întors în 2018 la CS Minaur pentru un sezon, urmând să revină pentru a treia oară la CS Minaur în 2022 pentru a juca alte trei sezoane, perioadă încheiată cu clasarea pe locul 4 și calificarea în acest an în Europa League.
Luciana Popescu a fost selecționat timp de mai mulți ani în echipa națională cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial 2015 din Danemarca.
Lucian Popescu a fost căpitanul echipei CS Minaur având o contribuție importantă la menținerea unității echipei, în condițiile în care clubul a avut restanțe finaciare importante față de handbaliste.
„Mulțumesc Baia Mare pentru tot ce mi-ai oferit in cei 12 ani petrecuți aici (cu mici pauze), in orașul in care am realizat cele mai mari performanțe sportive alături de oameni frumoși, speciali si dornici de rezultate bune! M-am gandit ca aici o sa se încheie cariera mea dar se pare ca drumul meu încă nu s-a terminat si se pare ca toate drumurile duc spre locul unde am început handbalul…
La Baia Mare am întâlnit oameni care au toată stima și respectul meu pentru totdeauna, oameni care au crezut în mine dar si oameni care au crezut mai puțin în mine și „datorită” cărora am reușit sa îmi continui cariera! Mulțumesc tuturor pentru tot suportul oferit echipei, pentru ca ați fost alături de noi (se știu ei care), mulțumesc celor care au crezut în noi, în echipa Minaur și celor care „au încercat sa încurce” traseul creat de noi la început de campionat! Sunt mandra de echipa pe care am format-o alături de aceste fete minunate, de acest staff care a demonstrat ca nu trebuie sa ai „staruri ” în echipa, ca să ai rezultate, conducerii care a fost alături de noi chiar dacă situația nu a fost una plăcută pentru nici una dintre părți!
Fiți alături de echipa nu doar la bine, ci și când este greu! Câteodată ne ies lucrurile asa cum ne dorim, câteodată nu, câteodată sunt zile mai bune, zile mai rele dar NICIODATĂ NU NE-AM DAT LA O PARTE indiferent de echipa cu care am jucat! Sportul înseamnă caracter, suflet, pasiune si disciplina!
Bafta CS Minaur Baia Mare in următorul sezon!
Mereu în sufletul meu!”, a scris Luciana Popescu, pe Facebook.
Marius CÎMPIAN
foto Facebook CS Minaur