A doua plecare de la echipa de handbal feminin CS Minaur a fost confirmată. După Eva Kerekes, care a semnat cu Gloria Bistrița, o altă tânără talentată părăsește echipa.
Este vorba de Oana Borș (21 ani, extremă dreapta), componentă a echipei naționale, care va juca din sezonul viitor la HC Dunărea Brăila, după ce a fost legitimată timp de cinci sezoane la gruparea băimăreană.
”Mă simt onorată să ma alătur familiei Dunărea Brăila și în același timp motivată pentru a atinge potențialul meu maxim și împreună să îndeplinim toate obiectivele propuse. Abia aștept să cunosc fanii brăileni și împreună să fim de neoprit! Hai Brăila!”, a declarat Oana Borș, pentru pagina oficială de Facebook a clubului brăilean.