Debut excelent de sezon pentru CS Minaur în actuala ediție a Ligii Florilor. Băimărencele au procentaj maxim după trei etape, la fel ca CSM București și Gloria Bistrița, și ocupă locul 2 în clasament.
Meciul jucat azi pe teren propriu în runda a treia, în compania nou promovatei CSM Slatina, a fost câștigat de o manieră categorică, la capătul unui joc bun, în care Minaur a reușit și câteva faze spectaculoase. Minaur a evoluat excelent în apărare, iar în atac nu a ratat foarte mult. De partea cealaltă, oaspetele nu au reușit să pună niciun moment probleme gadelor, doar Premovic reprezentând un pericol pentru poarta băimăreană.
Ianăși, Tatar, Pavlovic și Dumanska au fost cele mai bune de la CS Minaur în acest meci, în care Teodora Damian a marcat pentru prima dată în Liga Florilor, iar Denisa Romaniuc, care a împlinit azi 20 de ani, și-a aniversat ziua de naștere cu trei goluri.
CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina 34-23 (17-9)
CS Minaur: Dumanska (10 intervenții), Mihiș (3 intervenții) – Ianăși 5/5, Galinska 2/3, Vukajlovic 2/4, Damian 1 (din 7m)/1, Quintino 5 (1 din 7m)/10, Da Costa 1/4, Romaniuc 3/3, Woller 1/1, Popescu, Cazanga 2 (1 din 7m)/3, Lundback 2/3, Tatar 5/5, Spugnini 1 (din 6m)/2, Pavlovic 4/5. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.
CSM Slatina: Micevska (4 intervenții), Erbektas (3 intervenții, a marcat un gol) – Cace 0/1, Szadovska 1/3, Bogdanovici 1/1, Fulgoi, Radovic, Premovic 7 (2 din 7m)/13, Corovic 3/5, Micevska, Bozdogan 4/6, Gakidova 1/1, Boian 0/2, Olaru 2/2, Mușat 1/1, Matea 1/3. Antrenori: Attila Horvath, Iulian Ferfelea.
Aruncări de la 7 metri: 4-2, transformate 4-2.
Minute de eliminare: 8-12.
Au arbitrat: Ionuț Bărgăuan și Mircea Nicolaevici (Suceava). Observator: Adrian Nacu (Târgu Mureș)
Duminică, 22 septembrie, în etapa a patra, CS Minaur va juca în deplasare cu Măgura Cisnădie.
Marius CÎMPIAN
Clasament
Pos. |
Echipa |
Juc |
V |
E |
P |
GM |
GP |
GDif |
VA |
EA |
VD |
ED |
PtsA |
PtsD |
Pts |
1 |
CSM București |
3 |
3 |
0 |
0 |
106 |
71 |
35 |
2 |
0 |
1 |
0 |
6 |
3 |
9 |
2 |
CS Minaur Baia Mare |
3 |
3 |
0 |
0 |
100 |
75 |
25 |
2 |
0 |
1 |
0 |
6 |
3 |
9 |
3 |
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud |
3 |
3 |
0 |
0 |
83 |
71 |
12 |
2 |
0 |
1 |
0 |
6 |
3 |
9 |
4 |
SCM Râmnicu Vâlcea |
3 |
2 |
0 |
1 |
105 |
93 |
12 |
2 |
0 |
0 |
0 |
6 |
0 |
6 |
5 |
CS Rapid București |
3 |
2 |
0 |
1 |
79 |
69 |
10 |
1 |
0 |
1 |
0 |
3 |
3 |
6 |
6 |
SCM Universitatea Craiova |
3 |
2 |
0 |
1 |
92 |
86 |
6 |
2 |
0 |
0 |
0 |
6 |
0 |
6 |
7 |
HC Dunărea Brăila |
2 |
1 |
0 |
1 |
75 |
63 |
12 |
0 |
0 |
1 |
0 |
0 |
3 |
3 |
8 |
CSM Corona Brașov |
2 |
1 |
0 |
1 |
54 |
54 |
0 |
1 |
0 |
0 |
0 |
3 |
0 |
3 |
9 |
CSM Tg. Jiu |
3 |
1 |
0 |
2 |
80 |
87 |
-7 |
0 |
0 |
1 |
0 |
0 |
3 |
3 |
10 |
CS Măgura Cisnadie |
3 |
1 |
0 |
2 |
73 |
94 |
-21 |
1 |
0 |
0 |
0 |
3 |
0 |
3 |
11 |
SCM Gloria Buzău |
2 |
0 |
0 |
2 |
54 |
59 |
-5 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
12 |
CSM Slatina |
3 |
0 |
0 |
3 |
77 |
98 |
-21 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
13 |
HC Zalău |
2 |
0 |
0 |
2 |
45 |
68 |
-23 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
14 |
CSM Iasi 2020 |
3 |
0 |
0 |
3 |
79 |
114 |
-35 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |