ACTUALITATE

TURCIA – Lui Erdogan i s-a făcut rău şi a întrerupt un interviu televizat în direct

Publicat cu

pe

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a întrerupt marţi un interviu televizat în direct, apoi a revenit şi şi-a cerut scuze, spunând că a făcut o criză de stomac, relatează AFP.

Liderul turc, în vârstă de 69 de ani, a ţinut marţi trei discursuri de campanie, în condiţiile în care se apropie alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 14 mai, iar cursa devine tot mai strânsă. El urma să încheie seara apărând în direct într-un interviu comun al posturilor de televiziune Ulke TV şi Kanal 7.

Cu toate acestea, apariţia sa televizată a început cu mai mult de 90 de minute întârziere faţă de program şi apoi a fost întreruptă în mijlocul unei întrebări, după zece minute de emisie. Camera de filmat a tremurat, iar jurnalistul care punea întrebarea s-a ridicat de pe scaun în momentul în care emisiunea s-a întrerupt.

Erdogan a revenit aproximativ 15 minute mai târziu pentru a-şi cere scuze pentru că i s-a făcut rău. „Ieri şi astăzi a fost o muncă grea. De aceea am ceva la stomac”, a spus Erdogan.

„La un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva ar fi fost interpretat greşit dacă am fi anulat interviul. Dar am promis. Vă cer iertare dumneavoastră şi publicului nostru”, a spus preşedintele turc, conform news.ro.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version