ADMINISTRATIE

TURISM – Se înființează “Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”

Publicat cu

pe

Consiliul Județean a votat astăzi statutul Asociației “Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”.

„Principalele atribuții pe care Asociația de Management al Destinației va trebui să le îndeplinească sunt: dezvoltarea durabilă, crearea, dezvoltarea și managementul destinației turistice Maramureș, creșterea competitivității destinației turistice, stimularea și sprijinirea dezvoltării locale prin inițiative, activități și măsuri care să crească numărul de turiști, să atragă investiții pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și promovare a turismului în Maramureș”, informează reprezentanții CJ Maramureș.

Membrii fondatori ai OMD Maramureș sunt Consiliul Județean Maramureș, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, Turist Șuior și Saorsa Turism S.R.L. – CFF Vișeu de Sus, iar ulterior înființării se vor alătura și alte societăți care doresc să contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului maramureșean.

1 Comment

Actualitate

Exit mobile version