Deși șefii de stat și de guverne au recunoscut aspirațiile europene și alegerea căii europene și au remarcat că intenția de integrare în UE a fost transmisă rapid Comisiei Europene pentru emiterea unei evaluări, nu s-au înțeles în privința urgentării procedurii de aderare.
Mark Rutte, prim-ministrul Țărilor de Jos, a recunoscut că Ucraina se află într-o situație extrem de dificilă și că ”toată lumea este cu adevărat șocată”. Totuși, a insistat că UE tratează deja într-o viteză fără precedent cererea semnată de Volodimir Zelenski pe 28 februarie și că ”va trece timp – luni, poate ani, până să ajungem acolo”. Poziția premierului olandez mai este împărtășită de un grup de țări, scrie Politico.
În cadrul Consiliului de la Versailles, liderii europeni au condamnat din nou “agresiunea militară a Rusiei, neprovocată și nejustificată” și și-au reafirmat sprijinul necondiționat pentru ucraina și pentru refugiați.
Charles Michel, președintele Consiliului European, a promis un ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro, iar toți liderii au fost de acord să ajută la reconstruirea Ucrainei ”democratice odată ce atacul rusesc va înceta”.
În urmă cu 11 zile, președintele Volodimir Zelenski a semnat o cerere formală de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, un proces de durată care presupune adaptarea legislației naționale în acord cu cea europeană, liberalizarea piețelor financiare și energetice și reforme politice pentru întărirea democrației.