Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

UCRAINA – Șeful diplomației ruse acuză țările occidentale că vor să împiedice negocierile de pace

Publicat cu

pe

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a acuzat duminică țările occidentale că vor să ‘împiedice’ negocierile de pace asupra Ucrainei, într-un moment în care eforturile diplomatice pentru reglementarea conflictului s-au împotmolit, informează AFP, transmite AGERPRES.

‘Ei nu fac decât să caute un pretext pentru a împiedica negocierile’, a afirmat Lavrov într-un interviu pentru televiziunea publică Rossia, difuzat duminică pe Telegram.

Lavrov a denunțat de asemenea poziția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski care ‘se încăpățânează, pune condiții, cere – cu orice preț – o întrevedere imediată’ cu omologul său rus Vladimir Putin.

Întrebat cu privire la ‘amenințările țărilor occidentale de a sancționa Rusia dacă nu vor exista negocieri’, Serghei Lavrov le-a calificat drept ‘tentativă de încălcare a procesului de pace lansat de președinții Putin și Trump, care a adus rezultate foarte bune’

‘Sperăm că aceste tentative vor eșua’, a adăugat Lavrov.

Președintele american Donald Trump, care aspiră să pună capăt cât mai repede asaltului rus asupra Ucrainei început în 2022, a anunțat că pregătește o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar participarea celor două părți beligerante pare să fie încă departe de a fi asigurată.

Liderul ucrainean l-a acuzat joi pe omologul său rus că încearcă să ‘se sustragă’ acestei întâlniri.

În condițiile în care Moscova și Kievul se acuză reciproc că blochează organizarea unei eventuale întrevederi între liderii lor, Donald Trump a anunțat vineri că și-a fixat ‘două săptămâni’ pentru a decide asupra liniei sale față de conflictul din Ucraina.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo