Cristina Neagu (36 ani), desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă din lume, a decis să-și încheie cariera la finalul actualului sezon. Anunțul a fost făcut aseară, în direct, în cadrul principalului jurnal de știri de la Pro TV.
„Am un mesaj important pentru iubitorii handbalului și mai ales pentru oamenii care m-au susținut și m-au urmărit de-a lungul carierei mele. Am decis ca la finalul acestui sezon competițional să mă retrag din activitatea de handbalistă.
Am decis lucrul acesta de ceva timp, nu a fost o decizie peste noapte, m-am tot gândit care ar fi momentul potrivit. Niciodată nu-i momentul potrivit când iubești ceea ce faci, dar am hotărât până la urmă că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal”, a anunțat Cristina Neagu.
Născută în Capitală, Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ nr. 5 Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica (Muntenegru).
În decembrie 2023, Cristina Neagu şi-a anunţat retragerea din echipa naţională.
În februarie, Cristina Neagu a depăşit borna de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor la handbal feminin, fiind devansată în acest clasament all-time doar de jucătoarea muntenegreană Jovanka Radicevic.
„Vreau să fac ceva special în acest sezon, și anume o caravană gândită de echipa mea de management și susținută de către partenerul meu bancar. Va merge cu mine peste tot în orașele țării, vom organiza surprize pentru fani, vom avea un corner, un spațiu special, în care mă voi întâlni cu fanii la finalul meciurilor”, a spus Cristina Neagu, la Pro TV.
Marius CÎMPIAN