ADMINISTRATIE

UN PAS – A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Baia Mare-Satu Mare

Publicat cu

pe

Astăzi, împreună cu Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a semnat contractul de prestări servicii Completare/revizuire Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, sector Satu Mare – Baia Mare, contractul fiind atribuit Asocierii SC Drum Pod Invest SRL – SC Search Corporation SRL, prin lider de asociere SC Drum Pod Invest S.R.L.

Valoarea contractului de prestări servicii este de 5.034.054,48 lei fără T.V.A., iar durata de execuție a contractului de prestări servicii este de 24 luni, din care elaborarea Studiului de fezabilitate – 6 luni, adaptarea documentației la cerințele finanțatorului 12 luni și consultarea beneficiarului la atribuirea contractului pentru Proiectare și Execuție Lucrări – 6 luni.

„Finanțarea elaborării studiului de fezabilitate o vom asigura din bugetele locale ale județelor Maramureș și Satu Mare.
În ceea ce privește realizarea studiului de fezabilitate, am transmis astăzi proiectanților că este foarte important să avem o mobilizare foarte bună și să finalizăm studiul de fezabilitate în termenele stabilite, astfel încât să ne asigurăm că vom primi finanțarea necesară din bani europeni pentru realizarea acestui obiectiv de investiții.
Odată ce studiul de fezabilitate va fi finalizat, procedura de proiectare cu execuție a proiectului va fi demarată, iar termenul estimat de finalizare a acestui obiectiv de investiții este august 2026.
Pentru realizarea sectorului de drum expres Baia Mare – Satu Mare, am început să lucrăm încă de anul trecut, când am aprobat Protocolul de colaborare între Județul Maramureș, Județul Satu Mare și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Prin realizarea acestui proiect vom asigura conectivitatea rutieră în partea de Nord-Vest a României, vom contribui la dezvoltarea infrastructurii rutiere din această zonă a țării și la crearea de noi legături externe care vizează creșterea economică a celor două județe și a României”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Drumul expres Baia Mare – Satu Mare va avea o lungime de 55,56 kilometri, valoarea totală estimată a investiției este de 308.3 milioane euro cu T.V.A., iar finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version