Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

UNIC ÎN ROMÂNIA – Probele medicale vor fi trimise cu drona între spitale

Publicat cu

pe

Proiect-pilot unic în România, „Drone medicale”, se derulează în Oradea și vizează transportul de probe biologice între spitale cu ajutorul dronei.

Rory Houston, cofondatorul și directorul general al companiei australiene Skyy Network, este reprezentantul parteneruuil logistic care va implementa acest proiect pilot în Oradea. Rory Houston este un fost pilot militar de F18 și de drone militare, cu experiență inclusiv în teatrele de operațiuni din Afganistan.

„Obiectivele principale ale acestui proiect, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (cu toate locațiile sale) și municipiul Oradea, sunt eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean, dar și dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.

Soluția dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. Așa cum se știe, în județul Bihor sunt patru spitale orășenești: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru acele analize care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii”, transmit reprezentanții Primăriei Oradea.

Modelul de dronă folosit în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.

Actualitate

YHP Logo