Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

URMĂRIRE ÎN SIGHET – A ajuns în arestul Poliției după mai multe fapte de „vitejie”

Publicat cu

pe

În cursul zilei de ieri, polițiștii din Sighetu Marmației, sub supravegherea procurorului, au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 49 de ani, cercetat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis.

În fapt, în jurul orei 10.00, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident soldat cu pagube materiale. Polițiștii au depistat autoturismul condus, însă conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului.

„De îndată, polițiștii au desfăşurat activități informativ-operative, iar la scurt timp au pornit cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în urmărirea lui, acesta aflându-se la volanul unui alt autoturism. Polițiștii au oprit autoturismul și au stabilit că la volanul acestuia se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani, care ar fi produs accidentul rutier. Din verificările efectuate de polițiști în bazele de date, a reieșit faptul că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo