În perioada 12-13 noiembrie, Poliția Română a adus în țară 8 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Printre cei aduși acasă de polițiștii români se numără și un bărbat, de 43 de ani, din Maramureș, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Italia, având emis de către Judecătoria Vișeu de Sus, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 6 luni.
Cel în cauză a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.