Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Urs semnalat în zona Lacului Albastru din Baia Sprie

Publicat cu

pe

Prezența ursului, tot mai frecvent semnalată în județul Maramureș. În locuri în care până acum nu s-a auzit de așa ceva, ceea ce nu este un lucru neapărat bun. E ok că animalele sălbatice prosperă, dar dacă apar problemele cu oamenii, lucrurile se complică. Se pare, pentru că oficial nu s a anunțat nimic, avem semnalată prezenta unui urs în zona Lacului Albastru din Baia Sprie. Cetățenii ar fi primit un mesaj RO ALERT legat de acest lucru.

UPDATE „O ursoaică cu un pui au fost semnalați de un cetățean, în zona Lacului Albstru, Baia Sprie, la o distanță de 200 de metri de liziera pădurii. Acesta a apelat Sistemul Național Unic de Urgență 112 și a anunțat autoritățile de prezența animalelor sălbatice. La fața locului s-au deplasat un echipaj de jandarmi și un echipaj medical de prim ajutor (SMURD). Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” a transmis un mesaj ”RO ALERT” în scopul avertizării populației de prezența urșilor în zonă!

La nivel local se va constitui o echipă de intervenție în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, care se va deplasa în zonă și va proceda la stabilirea și implementarea planului de măsuri. Pentru a evita producerea unor situații care să pună în pericol viața oamenilor sau integritatea fizică a celor care se deplasează pe traseu sau sunt în drumeție, autoritățile vă recomandă să păstrați distanța față de urși, să nu îi hrăniți și să nu îi fotografiați” precizează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramures.

Dragos HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo