Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

UTIL – Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?

Publicat cu

pe

Așa cum reiese din legea circulației, există o diferență importantă între devansare și depășire, scrie promotor.ro.

Depășirea presupune ieșirea de pe banda pe care circuli pentru a trece în fața altui vehicul. Iar devansarea presupune ca fiecare vehicul să circule pe o altă bandă, iar cel rapid să treacă pe lângă cel lent fără a face o manevră de schimbare a benzii.

Devansarea se poate face pe drumurile locale, naționale sau europene prevăzute cu cel puțin două benzi pe sensul de mers, sau pe autostradă.

Însă, depășirea prin partea dreaptă este interzisă în oricare dintre aceste situații.

Așadar, dacă circuli pe banda 2 și întâlnești în fața ta un vehicul mai lent, nu este legal să treci pe banda 1 pentru a-l depăși. Fie depășirea se va face pe banda 3, fie aștepți ca vehiculul mai lent să treacă pe banda 1 pentru a-l depăși.

„Se interzice depășirea prin dreapta fiindcă este periculos. Pentru a respecta legea, într-o astfel de situație poți să treci pe banda 1. Dar, nu îl depășești imediat, ci rulezi câteva sute de metri păstrând aceeași distanță față de el. Apoi, dacă acesta rămâne în continuare pe banda 2, poți să îl devansezi prin dreapta. Dar fără a reveni pe banda 2 după ce ai trecut de el”, a explicat pentru ProMotor instructorul auto Marian Croitoru.

Șoferii care fac o depășire neregulamentară pot primi o amendă de peste 1.300 de lei și vor avea permisul reținut pentru 60 de zile.

Actualitate

YHP Logo