Connect with us

SANATATE

VACCIN ANTI-COVID – România a plătit în pandemie 2,5 miliarde de lei pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

Publicat cu

pe

Un număr de 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României, dintre cele circa 80 de milioane comandate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat. Mai există încă în unitățile sanitare două milioane de doze care sunt în termen de valabilitate, iar această cantitate se va completa cu încă 1,2 milioane de doze cu vaccinul în formula actuală, știți bine că vaccinul se actualizează periodic.

Este vorba despre o cantitate de vaccin pentru care se plătiseră în avans banii încă din anul 2021 și în felul ăsta se stinge contractul cu unul dintre producători. Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că, fiind vorba, cel puțin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate și o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschidere a flaconului era limitată”, a spus Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o declarație de presă.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate