Probleme în Vadu Izei semnalate Gărzii de Mediu Maramureș. Potrivit reclamației făcute, în comuna amintită pe drumul de acces la râul Mara sunt depozitate anvelope uzate probabil pregătite pntru incendiere. Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș a efectuat zilele trecute o verificare a amplasamentului, constatându-se că pe o suprafata de aproximativ 100 mp sunt urme de fumegare rezultate de la arderea deseurilor de tip cauciuc.
„În conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea populației și fără a dăuna mediului, în special fără a genera riscuri de contaminare pentru aer, apă, sol, faună sau floră, fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor, respectiv fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special. Se interzice incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, respectiv constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect”, arată Garda de Mediu Maramureș.
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș a sesizat organele de cercetare penală, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru săvârșirea infracțiunii menționate anterior. Maramureșenii trebuie să știe că Garda Națională de Mediu nu este instituție de intervenție, nu detine dispecerat propriu, instituția fiind notificată în caz de poluare accidentală doar prin 112.
Dragoș HOJDA