Ieri, 23 aprilie, polițiștii au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe D.J.186, în localitatea Vadu Izei. Un bărbat care conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de depășire a unei autoutilitare al cărui șofer s-ar fi angrenat în depășirea vehiculului din fața sa. Ulterior, autoturismul ar fi părăsit partea carosabilă prin stânga direcției de mers și s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a două pasagere. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.