ACTUALITATE

VAMA PETEA – Prins cu 300 grame de droguri la intrarea în țară

Publicat cu

pe

Polițiștii sătmăreni și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cetățean străin, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în tară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept și trafic de droguri de risc.

„La data de 3 septembrie 2024, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, la intrarea în România, (prin punctul de trecere a frontierei Petea), în timp ce ar fi deținut în autoturism, în scopul comercializării, aproximativ 300 de grame de rezină de canabis și alte cantități de substanță solidă, verde, ce urmează a fi supusă analizelor de laborator”, precizează reprezentanții Poliției Române.

La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea persoanei, de cetățenie străină, pentru 24 de ore.

La data de 4 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version