Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că aseară, începând cu ora 20:00, circulația rutieră a fost redeschisă pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, tronsonul kilometric 242+600 metri – 250, între localitățile Lazaret și Boița, județul Sibiu, fiind permis traficul atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.
Timp de o lună, pe acest drum s-a circulat cu restricții, pe timpul nopții, din cauza lucrărilor de defrișare a versantului, care au început în data de 08.07.2024.