Aeronava TAROM care va repatria românii din Africa de Sud, printre care se numărăr și cei 31 de sportivi, antrenori și oficiali de la CSM Știința Baia Mare, va ateriza la Otopeni marţi, 30 noiembrie, în jurul orei 15, cu o zi mai devreme faţă de ora comunicată iniţial către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Ministrul Sorin Grindeanu anunţase duminică, 28 noiembrie, că avionul care va aduce în ţară din Africa de Sud echipa de rugby din Baia Mare va ateriza pe Otopeni pe 1 decembrie, în jurul orei 12:00, urmând ca TAROM să asigure transportul până în oraşul de destinaţie.