Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis 24news.ro statistica apelurilor la 112 făcute în perioada minivacanței de Paște (1-6 mai). Astfel, la nivelul Centrului unic pentru preluarea apelurilor de urgență 112 Maramureș, în perioada amintită au fost preluate și procesate un număr de 2.666 de apeluri, din care 1.612 (60,47%) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile specializate de intervenție și anume Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
„În noaptea de Înviere, în intervalul orar 22:00 – 06:00, la 112 s-au primit 88 de apeluri care au semnalat urgențe ale cetățenilor. Operatorii STS au preluat de la apelanți datele necesare identificării urgenței, au realizat localizarea evenimentelor și au alertat cu rapiditate agențiile ce au competență în soluționarea acestor tipuri de urgențe. În minivacanța de 1 Mai și Paște, cea mai încărcată zi la 112 Maramureș a fost ziua de luni 6 mai, când operatorii STS au preluat 495 de apeluri”, arată STS.
Potrivit STS, în perioada 1-6 mai, am avut 593 de urgențe medicale, 152 de apeluri legate de violență, 38 privind deranjarea ordinii și liniștii publice, 35 de apeluri legate de evenimente rutiere, 43 de apeluri la 112 care anunțau incendii, 5 legate de incidente montane și 18 apeluri la 112 care reclamau intoxicații.
„Totodată, în perioada de referință, la 112 Maramureș au fost 5 apeluri de tip eCall efectuate automat de la bordul unor mașini implicate în evenimente rutiere. Reamintim că, în cazul producerii unui accident rutier, sistemele de comunicații eCall instalate pe autoturismele de generație nouă sună automat la 112 și transmit informațiile utile pentru intervenția echipajelor de salvare”, arată STS.
Dragoș HOJDA