Semnal de alarmă tras de către Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație. După cum se știe, în fiecare an, a treia duminică a lunii noiembrie marchează „Ziua mondială de comemorare a victimelor traficului rutier”.
„Cum putem marca această zi în România, ţara care îşi îngroapă anual peste 1500 de persoane decedate în astfel de evenimente şi nu reuşeste, nici măcar în memoria victimelor, să asigure un minim şi decent nivel de compensare a familiilor lovite de doliu? În acest an, noi Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, dorim să punem în centrul atenţiei justiţia şi să arătăm că modul în care sunt tratate şi compensate, în urma proceselor penale, familiile victimelor accidentelor, reprezintă o jignire atât la adresa acestora, cât şi la adresa actului de justiţie.
Viaţa omului este inestimabilă şi nu poate fi apreciată în bani! Acesta este şi motivul pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România, în scopul identificării unei soluţii echitabile de compensare pentru prejudiciile suferite în astfel de evenimente, a venit în sprijinul judecătorilor şi a subliniat că evaluarea durerii trebuie făcută în baza unor criterii clare, unul dintre acestea fiind cel al importanţei valorilor lezate prin actul cauzator de prejudicii.
Este oare atât de dificil să identificăm o scară a valorilor şi să încercăm să plasăm fiinţa umană pe o anumită treaptă? În ţările civilizate cu un sistem de drept solid, este unanim acceptat că fiinţa umană reprezintă valoarea supremă.
În România constatăm că fiinţa umană este mai puţin importantă, ca valoare, decât un animal sălbatic! Astfel, aflăm cu tristeţe că pentru uciderea unui om într-un accident rutier, mulţi judecători, chiar la nivelul unor Curţi de Apel, stabilesc compensaţii de 10.000 euro în condiţiile în care, pentru uciderea unui urs, legislaţia naţională stabileşte o compensaţie de 40.000 euro.
Mai putem vorbii în astfel de cazuri de aplicarea criteriului privind importanţa valorilor lezate raportându-ne la o scară a valorilor, în actul de justiţie? Răspunsul este evident! Deşi acest criteriu ar trebui să se regăsească în toate deciziile magistraţilor pentru argumentarea despăgubirilor stabilite, în realitate acesta fie lipseşte, fie este menţionat strict teoretic, fără a exista o conectare concretă în raţionamentul juridic ce a stat la baza stabilirii despăgubirii.
Cum poate reuşi o mamă rămasă singură să îşi crească copiii, să depăşească starea de doliu generată de pierderea şoţului într-un accident, constatând că fiinţa iubită care reprezenta totul pentru familie, nu reprezintă nimic pentru societate?”, spune presedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Cătălin CODESCU.
Dragoș HOJDA
