Victorie meritată obținută de CS Minaur, pe teren propriu, în fața echipei Dobrogea Sud Constanța, în etapa a 19-a a Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată pe tot parcursul jocului, dar băimărenii s-au impus până la urmă meritat, grație, în primul rând, modului în care s-au apărat. Cel puțin pentru moment, Minaur a urcat pe locul 3,
Succesul echipei Minaur este cu atât mai prețios cu cât a fost obținut în condițiile în care nu a putut conta pe serviciile lui Andrei Buzle, Milan Kotrc și Stefan Vujic, toți trei fiind accidentați. Trebuie menționat că nici oaspeții n-au avut lotul complet.
Este al cincelea succes consecutiv obținut de băimăreni în acest an, patru în campionat și unul în EHF European Cup.
CS Minaur – Dobrogea Sud Constanța 29-27 (15-12)
Minaur: Terekhov, Buzogany – Buguleț 3, R. Nagy 3, Vujovic 5 (1 din 7m), Huta, Căbuț 3, Cip 5, Csepreghi, E. Pop 2 (din 7m), Da Silva 3, Bera 5. Antrenor: Alexandru Sabou.
Dobrogea Sud: D. Vasile, Preda – A. Andrei 6, Chikovani 1, G. Ilie 2, Dtănescu, Caba 3, Nikolic 3, Vegar, Stankovic 9 (4 din 7m), Komogorov 3, Susanu 1, Bruj, Loghin. Antrenor: George Buricea.