Un cutremur de 2,7 magnitudine urmat de încă 7 de 2,5 magnitudine au fost înregistrate după ce drone ucrainiene au lovit giganticul depozit de muniție din vecinătatea orașului Toropets, regiunea Tver (500 de kilometri de la granița cu Ucraina).
Locuitorii din Toropets (în jur de 11.000) au început să fie evacuați.
Finalizat în 2018 și construit “după cele mai înalte standarde”, depozitul se întinde (se întindea?) pe o suprafață de trei kilometri lungime pe 2 kilometri lățime și adăpostea 30.000 de tone de muniție diversă (de la obuze la rachete).