În 7 martie, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre faptul că, o tânără de 27 de ani din Baia Mare, în timp ce se afla la domiciliul ei, împreună cu fostul soț, cu care conviețuia din luna decembrie 2022, a fost agresată fizic de acesta. Pe fondul unui conflict spontan, tânărul de 30 de ani, ar fi tăiat-o cu un cuțit la nivelul gambei stângi, provocându-i leziuni.
În cauză, polițiștii băimăreni au emis ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
„Urmare a evenimentului la care au intervenit polițiștii băimăreni la data de 7 martie, produs în municipiul Baia Mare, la domiciliul unei tinere de 27 de ani, prin care s-a sesizat faptul că aceasta ar fi fost tăiată la nivelul gambei cu un cuțit de către un tânăr de 30 de ani, ieri, 8 martie, împotriva acestuia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În urma prezentării tânărului în fața instanței de judecată, tot ieri, s-a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.