Din ce în ce mai multe cazuri de violență conjugală înregistrate în județul Maramureș. Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 61 de ani cu privire la faptul că în data de 13 octombrie a.c., a fost agresată fizic de către soțul său, iar în ziua sesizării a fost amenințată cu moartea de către acesta.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 64 de ani, și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
De asemenea, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de către o tânără de 19 ani, prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că în timp ce se afla la un imobil din localitatea Boiul Mare, a fost agresată fizic de către concubinul său.
La fața locului, polițiștii au identificat apelanta care a relatat faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, a fost agresată fizic și amenințată de către concubinul său de aceeași vârstă.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele tânărului și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Și polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 33 de ani, despre faptul că soțul ei provoacă scandal la domiciliu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 37 de ani, i-ar fi adresat expresii jignitoare soției sale, a devenit violent verbal și i-ar fi cerut acesteia să părăsească domiciliu.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.