O creșă cu 110 de locuri va fi construită în orașul Vișeu de Sus. Lucrările aferente proiectului finanțat prin Compania Națională de Investiții, cu o valoare de 22,4 milioane de lei, sunt preconizate a începe cu luna august a acestui an.
„După depunerea actelor necesare și emiterea Autorizației de Construire din partea noastră, Proiectul Tehnic final va fi supus avizării CNI și, în cel mai scurt timp, avem încrederea că firma executantă va da startul.
Odată finalizat, noul obiectiv va avea un rol incredibil în dezvoltarea și educarea copilașilor cu vârsta de până la 3 ani din orașul Vișeu de Sus și, de ce nu, din localitățile învecinate, oferindu-le condiții exemplare, la standardele cele mai înalte”, anunță primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman.