IMPORTANT

VITAL – „Raindrops for a happy summer”- ACTIVITĂȚI DE VACANȚĂ desfășurate de elevi, în cadrul taberei de vară

Publicat cu

pe

Societatea Vital S.A. urmărește informarea și educarea publicului tânăr pentru că, fiecare dintre noi, avem un rol important în utilizarea rațională și protejarea acestei resurse vitale – APA. Prin bune practici, putem folosi apa mai responsabil, contribuind la protejarea mediului și a infrastructurii de apă, care este un bun al nostru, al tuturor.

Chiar dacă suntem la mijlocul vacanței de vară, copii nu uita de importanța apei și împreună cu profesorii lor, defășoară activități cu și despre apa. Și nu poate decât să ne bucure faptul că cei mai tineri dintre utilizatorii noștri sunt interesați de protejarea resurselor de apă, promovând respectul pe care ar trebui să-l purtăm pentru această neprețuită comoară, apa.

În cadrul taberei de vară, Asociația Culturală Orașul Talentelor din Baia Mare a desfășurat un proiect educațional, la nivel primar și gimnazial, în vederea formării unei conduite ecologice a copiilor. Printre obiectivele proiectului s-a numărat și cel referitor la creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la importanța protecției apelor în rândul elevilor. Denumit simbolic „Raindrops for a happy summer” („Picături de ploaie pentru o vară fericită”), proiectul educativ pune accent pe relația dintre apă și natură. Grupul țintă a fost format din clasele participante la proiect și a cuprins realizarea de creații artistice din decupaje de hârtie și fotografii, în concordanță cu tema proiectului.

Pe această cale, le reamintim tuturor copiilor că pot să descopere lucruri noi despre utilizarea rațională și importanța apei, dacă fac cunoștință cu PICURICI care stie tot! Vom descoperi împreună circuitul apei în natură și modul în care trebuie utilizată această resursă naturală atât de prețioasă, iar apoi vom dezlega câteva ghicitori și  chiar integrame.

Toate aceste activități le găsiți în broșura online, din pagina copiilor https://www.vitalmm.ro/files/userfiles/Cartea_picaturii/carteapicatura2019_FINAL.pdf

Broșura de activități pentru copii PICURICI ȘTIE TOT conține materiale de educare și de informare adresate copiilor, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la valoarea apei. Broșura se adresează elevilor de clasele I-a până în clasa a-IV-a și are scopul de a educa copii asupra beneficiilor pe care le are conservarea apei, precum și pentru a genera interes pentru aceasta.

Implicarea societății noastre în aceste campanii de educarea a copiilor este cu atât mai importantă cu cât noile tendințe mondiale de economisire a apei ne indeamnă să fim responsabili cu resursele naturale. Astfel, elevii învață să devină consumatori responsabili de apă, o resursă foarte prețioasă.

vitalmm.ro

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version