MOZAIC

VIZITĂ – Ambasadorul Marii Britanii a vizitat HHC și proiectele organizației în Maramureș

Published

on

Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Matthew Portman, s-a aflat ieri în județul Maramureș, unde a vizitat alături de reprezentanții Hope and Homes for Children proiectele pe care le desfășoară organizația.

”În urmă cu 26 de ani, peste 100.000 de copii locuiau în instituții, în România. Azi, Împreună, am reușit să scădem acest număr la 1.322. Și ce observăm constant în drumurile noastre pe teren este că Familia este Întregul de care are nevoie copilul pentru a se simți complet. În absența părinților, sentimentul de alienare este una dintre multele provocări pe care copilul trebuie să le înfrunte.

Tocmai de aceea, orice ajutor adaugă la puterea lor, a celor mai curajoși copii. Suntem recunoscători pentru că Ambasadorul Marii Britanii în România, HE Giles Matthew Portman, a venit alături de soția sa pentru a vedea proiectele noastre din Maramureș.

Am vizitat, Împreună:
🫂 mame care fac tot ce pot să rămână împreună cu copiii lor, în ciuda sărăciei și a obstacolelor de tot felul,
🏡 copii din casele de tip familial,
🫂 tineri reuniți cu familiile lor,
🚀 tineri adulți, care încearcă să își facă o viață independentă.

Prezența Excelenței Sale reconfirmă importanța serviciilor sociale, care au un rol vital pentru sănătatea României”, transmite HHC.

Vlad HERMAN

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version