Așa cum era de așteptat, proiectul privind schimbarea denumirii unor străzi a stârnit discuții aprinse în cadrul ședinței de Consiliul Local Baia Mare. În cele din urmă proiectul a trecut, cu două amendamente însă propuse de unii consilieri locali, mulți dintre ei aflați la final de mandat.
Un amendament – strada Salcâmului se înlocuieste cu strada Luminiței, strada Partizanilor se înlocuieste cu Parcul Central, acesta din urmă urmând să devină Parcul Central Arhiepiscopul Iustinian de lângă Catedrala Episcopală Sfânta Treime. S-a spus în ședința de azi că în total ar fi undeva la 45 de străzi din oraș care ar trebui să își schimbe denumirea, ca exemplu fiind dată strada Proletarilor. Denumiri de străzi care ne aduc aminte de vremuri pe care le vrem uitate, după cum subliniau unii aleși locali.
Unii au venit cu ideea folosită de cei de la Tăuții Măgherăuș, să punem numere la străzi în loc de nume ale unor personalități. Alții spun că nu înțeleg de ce trebuie să avem o stradă care se numește Cosmonauților, dacă nu am avut cosmonauți în oraș. Așadar, la final s-a votat ca Parcul Central să devină Parcul Arhiepiscopul Iustinian, iar strada Luminiței să devină strada Walter Friedrich. Proiectul a trecut cu 14 voturi pentru și 4 abțineri.
Alte schimbări – strada Industriei se va numi strada Episcop Martir Alexandru Rusu (Din 1930 episcop al nou înființatei Episcopii Greco-Catolice a Maramureșului), strada Construcției se transformă în strada Jokai Mor (scriitor și jurnalist maghiar), respectiv strada 30 decembrie devine strada Lendvay Marton (actor, regizor, elev al Școlii Minoriților).
Dragoș HOJDA