ACTUALITATE

WORLD RESCUE CHALLENGE – Echipa de paramedici de la ISU Baia Mare a reprezentat România la Campionatul Mondial de descarcerare și prim ajutor în traumă

Publicat cu

pe

La Campionatul Mondial de descarcerare și prim ajutor în traumă, desfășurat zilele trecute în Insulele Canare, la Lanzarote, România a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de echipa de paramedici de la ISU Baia Mare, care a dus faima Maramureșului peste hotare. Alături de ei, au participat echipele de descarcerare ale ISU Bucuresti – Ilfov și ISU Iași.
Din 1999, an de an, Competiția Mondială de Salvare (World Rescue Challenge) a reunit cele mai bune echipe de descarcerare și prim-ajutor din lume, care provin din țările membre World Rescue Organization, la care și România a aderat în urmă cu zece ani.
Evenimentul din acest an s-a desfășurat în perioada 16-21 octombrie, iar printre competitori s-au regăsit echipaje de pompieri și paramedici din alte 15 țări: Africa de Sud, Australia, Belgia, Brazilia, Cehia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Paraguay, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii.
Scenariile au fost diverse, atent selecționate de către experții World Rescue Organisation, și au testat rapiditatea, îndemânarea, tehnica de descarcerare și modul în care salvatorii au asistat victimele pe timpul operațiunilor.
La toate probele concursului, comisiile de evaluatori au fost formate din specialiști internaționali în domeniul salvării, fiind verificate în detaliu respectarea procedurilor specifice de intervenție în aceste situații, modul de protejare a victimei, dar și a salvatorilor, precum şi prioritizarea acțiunilor la locul evenimentului.
Dr. Juca Dacian, medic șef UPU SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, care a participat la eveniment în calitate de evaluator și arbitru internațional a declarat :”Sunt mândru să reprezint România an de an la acest nivel, în calitate de evaluator, dar acest an a fost unul cu totul deosebit. Am avut onoarea și privilegiul de a avea alături de mine colegii paramedici de la ISU Baia Mare, care au avut o reprezentație extraordinară, demnă de acest Campionat Mondial. Deși nu au prins podiumul, sunt ferm convins că acest lucru nu face altceva decât să-i ambiționeze pentru competițiile viitoare. Sunt mândru de ei, de serviciul UPU SMURD Baia Mare și de România. Cred că vorbesc în numele tuturor românilor și mai ales al maramureșenilor când spun: <<Mulțumesc baieți!>>”.
„Rolul acestor competiții este de a dezvolta capacitatea de intervenție, prin învățarea de noi tehnici și prezentarea ultimelor tehnologii în domeniu, de a dezvolta lucrul în echipă și de atenționare asupra accidentelor rutiere și a victimelor produse de acestea”, transmite managerul Spitalului Județean Baia Mare, Oros George Alexandru.

1 Comment

Actualitate

Exit mobile version