SPORT

ZIUA-N CARE N-AU JUCAT BUGETELE – CS Minaur a învins Gloria Bistrița în Liga Florilor!

Publicat cu

pe

CS Minaur a era considerată de multă lume victimă sigură în fața Gloriei Bistrița, în meciul din etapa a 17-a a Ligii Florilor, dar a reușit să realizeze marea surpriză și să câștige. Gloria are un buget net superior, un lot mult mai valoros, plătește salarii mari și la timp, anunță transferuri spectaculoase pentru sezonul următor, și totuși a pierdut în fața unor jucătoare neplătite de luni bune, dar care au jucat excelent, cu determinare maximă.

Antrenorii băimăreni au pregătit foarte bine meciul și în prima repriză CS Minaur a jucat aproape perfect, atât în apărare cât și în atac și a încheiat prima repriză cu un avantaj, greu de anticipat, de cinci goluri (19-14). Așa cum era de așteptat, băimărencelor le-a fost greu să mențină același ritm și în partea a doua a meciului și oaspetele au echilibrat jocul. Gloria s-a apropiat de Minaur la un gol încă din min. 39 (21-20), dar până la urmă n-a reușit niciodată să egaleze. Deși în min. 58 gazdele păreau că au scăpat în învingătoare, la scorul de 31-28, finalul a fost dramatic. Bistrițence au marcat de două ori și, probabil ar fi obținut un punct dacă la scorul de 31-30, când mai erau 18 secunde de joc, antrenorul Horațiu Pașca n-ar fi solicitat neinspirat time-out, în momentul în care Sonia Seraficeanu era gata să arunce la poartă pe contraatac. Gloria a mai avut o șansă de a arunca la poartă în ultima secundă, de la 9 metri, dar Bianca Bazaliu a fost bolcată de zidul băimărean format din doar patru handbaliste, gazdele având două jucătoare eliminate.

CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița 31-30 (19-14)

Minaur: Pandzic (7 intervenții), Enache (2 intervenții), Ugran – Ujkic 3 goluri/4 aruncări, Vukajlovic, Tănasie 5 (2 din 7m)/7, Kerekes 1/2, Vujovic 5 (1 din 7m)/8, Tudor 1/1, Popescu 3/4, Cavlovic 1/1, Cazanga 6 (2 din 7m)/6, Borș 2/5, A. Popa 4/6, Mițicuș. Antrenori Raul Fotonea, Andrei Popescu, Daniel Apostu.

Gloria: Dumanska (2 intervenții), De Arruda (6 intervenții) – Posavec 5/5, Pristăviță 1/4, De Araujo 1/2, Chintoan 1/1, Mezei, Laslo 11 (4 din 7m)/14, Bazaliu 3/9, Nikolic 0/1, Seraficeanu 3/4, Căprar 4/4, Terec (Geiger) 1/3, Marcu. Antrenori Horațiu Pașca, Marius Novanc, Mihaela Ciobanu.

Aruncări de la 7m: 7-4, transformate 5-4. Au ratat: Tănasie, Vujovic. Minute de eliminare: 14-16. Tamires De Araujo (Gloria Bistrița) a văzut cartonașul roșu, în min. 43, pentru trei eliminări de 2 minute.

Au arbitrat: C. Gorina și F. Melencu (Craiova). Observator FRH: A. Eremia (Târgu Jiu).

foto Ovidiu Dragomir Facebook CS Minaur

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version