ACTUALITATE

ZIUA VICTORIEI REVOLUȚIEI – Cinci martiri maramureșeni, comemorați în Baia Mare

Publicat cu

pe

În data de 22 decembrie, este marcată Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, zi care simbolizează atât victoria istorică asupra opresiunii, cât și un nou început pentru poporul român, care a decis să lupte pentru democrație, pentru libertate și demnitate.
Și în Piața Revoluției din Baia Mare s-a desfășurat o ceremonie de comemorare a eroilor Revoluției din 1989.
„Sute de compatrioți, printre care s-au numărat și martirii maramureșeni Dan Miţiți, Pavel Pricop, Victor Motica, Daniel Horea şi Tiberiu Florian, au plătit cu viețile lor prețul scump al libertății, lăsându-ne moștenire o țară liberă și un exemplu de curaj colectiv, a cărui forță inspiratoare continuă să modeleze traiectoria României.
Astăzi, la 34 de ani de la Revoluție, datoria noastră este de a onora moștenirea primită prin consolidarea democrației în România, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și transmiterea acestora tinerilor de astăzi, pentru a ne asigura că viitorul României va fi construit pe principii solide și corecte, transmite Ionel Bogdan”, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version