Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

16-17 SEPTEMBRIE – Sărbătoarea Toamnei, la Groși

Publicat cu

pe

Primăria Comunei Groși organizează cea de-a IV a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Toamnei”, care va avea loc pe pășunea de la intrarea în localitatea Groși, în perioada 16-17 septembrie.

Prima zi este dedicată celor mai mici participanți care vor participa la următoarele activități gratuite: ateliere de creație, trasee pentru biciclete, dar și zonă cu obstacole, tobogane gonflabile și multe alte surprize.

„Duminică, 17 septembrie vom premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, iar tinerii din comună ne vor încânta și în acest an într-un recital folcloric, seara încheindu-se cu un invitat surpriză.
Fiind o sărbătoare dedicată toamnei, nu va lipsi nici zona de târg de unde vă puteți achiziționa: legume, fructe, produse apicole, produse hand-made, siropuri, dulcețuri și alte produse obținute prin munca harnicilor noștri producători.
Una dintre surprizele ediției este o tombolă la care cei care vor participa o să aibă ocazia să câștige premii oferite de către producătorii locali.
Nu am putea discuta despre un eveniment complet dacă nu am avea și concursul de plăcinte care se desfășoară anual în cadrul evenimentului nostru și la care ne bucurăm să vedem că avem tot mai mulți concurenți de la ediție la ediție. Prin urmare, în perioada următoare o să anunțăm și detaliile pentru înscrierea în cadrul concursului”, transmit reprezentanții Primăriei Groși.

Actualitate

YHP Logo