Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

ÎN DOAR TREI ZILE – CS Minaur a obținut două victorii în București, ultima cu Steaua

Publicat cu

pe

După succesul categoric înregistrat luni în fața echipei  CSM București (28-19), CS Minaur s-a întors azi în Sala Apollo din capitală, pentru partida cu Steaua din etapa a opta a Ligii Zimbrilor. Băimărenii s-au impus și de această dată, fără emoții.

Steaua a deschis scorul, în min. 1, prin Valentin Ghionea și aceasta a fost prima și singura dată când bucureștenii s-au aflat în avantaj. În rest, Minaur a condus în permanență pe tabela de marcaj. Prima repriză, în care Minaur a marcat 21 (!) de goluri, s-a jucat cu garda jos, cele două formații fiind preocupate doar de faza ofensivă. Lucrurile s-au mai reglat în apărare în partea a doua a meciului, în care și portarii au prins ceva mai multe mingi

Valentin Ghionea (Steaua, 14 goluri) a fost golgheterul meciului, în timp ce de la CS Minaur cel mai eficient a fost, din nou, Tudor Botea (11 goluri), un transfer foarte reușit realizat de clubul băimărean.

La oaspeți nu au evoluat în această partidă Vujic, Vujovic, Ratkovic, Buzogany și Bera. După eliminarea lui Robert Nagu, Viorel Fotache a evoluat pe postul de pivot.

Steaua București – CS Minaur Baia Mare 31-35 (16-21)

Steaua: Iancu (9 intervenții, a apărat un 7m), Al. Pașca (4 intervenții) – Milosevic 0/5, Burlacu 3/5, Irimia 1/1, Neagu, Ghionea 14 (3 din 7m)/15, Mousavi, Tărîță, Constantina 2/2, Ungureanu, Mester 0/1, Toma 3/5, Bălan, Bizău 2/6, Grbovic 6/8. Antrenori Stephane Plantin, Ionuț Georgescu.

CS Minaur: Terekhov (2 intervenții), Al Khafadji (2 intervenții), Sîncu – Nagy 1/1, Botea 11/17, Cumpănici 3/3, Kotrc 3/3, Kozakevych 1 (din 7m)/2, Cip 3/3, Ivanovic 2/3, V. Pop, E. Pop 2/5, Mollino Da Silva 3/6, Fotache 4/10, L. Sabou 3/3, Ardelean 0/2. Antrenor: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

Aruncări de la 7 metri: 3-2, transformate 3-1. A ratat E. Pop. Minute de eliminare: 18-8. R. Nagy (Minaur) a văzut direct cartonașul roșu în min. 8.

foto arhivă Ovi Dragomir Facebook CS Minaur

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate