Polițiștii vă roagă să fiți extrem de vigilenți și să nu vă lăsați păcăliți de reclame, apeluri sau mesaje frauduloase! Tot mai multe persoane, inclusiv din Maramureș, devin victime ale înșelăciunilor în mediul online.
De cele mai multe ori infracțiunile de înșelăciune în mediul online au ca bază folosirea în mod nelegitim a imaginii unor personalități cunoscute și a unor companii de distribuție de utilități. Utilizatorii sunt induși în eroare prin postări sponsorizate/reclame pe rețelele sociale să investească în acțiuni/criptomonede și să câștige sume de bani de câteva ori mai mari decât investiția inițială sau sunt contactați de diverse persoane, care se prezintă drept angajați ai unor instituții.
Sfaturi pentru a nu cădea în capcana înşelăciunilor:
– Nu instalați, sub nicio formă, la solicitarea unor persoane necunoscute, aplicații de control la distanță! Sub pretextul că veți fi îndrumați cu privire la pașii pe care trebuie să-i urmați, vă sunt accesate aplicațiile bancare, iar apoi transferul fondurilor se realizează fără acordul d-voastră!
– verificaţi existenţa companiei de investiții care vă contactează sau dacă aveți orice îndoială cu privire la legitimitatea unui apel sau mesaj, contactați direct compania/ instituția bancară în cauză, folosind numerele de contact oficiale!
– cautaţi orice recenzii sau comentarii negative din partea altor clienţi care fac referire la înşelăciuni!
– dacă sunteţi sunaţi sau vi se trimite un mesaj despre o oportunitate de investiții, cel mai sigur este să închideţi şi să ignoraţi orice mesaj!
– ar fi util să discutaţi cu o persoană de încredere (membru al familiei sau prieten) despre oportunitatea de investiție pentru a verifica împreună dacă este reală sau nu!
– dacă credeţi că aţi fost victima unei fraude, solicitaţi imediat unității bancare emitente, blocarea cardurilor!
– fiți prudenți și nu divulgați niciodată informații personale sau coduri de securitate către persoane necunoscute sau nesolicitate.
Nu cădeți pradă răufăcătorilor și rămâneți vigilenți în fața tentativelor de fraudă!