Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Căți cetățeni nonUE lucrează în Maramureș. Cifre oficiale

Published

on

Prin Maramureș vedem din ce în ce mai mulți străini care au venit și s-au angajat în județ. Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a anunțat că în perioada 31.10. – 08.11.2024, conform Programului Cadru de acțiuni al Inspecției Muncii aferent anului 2024, s-a desfășurat la nivel național Campania Națională privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

„La momentul demarării acțiunii de control la nivelul județului Maramureș se înregistrau un număr de 1794 de contracte individuale de muncă, încheiate cu cetățeni care aparțineau unor state NonUE. Facem precizarea că acțiunea de control a fost realizată în colaborare cu structurile județene ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

La nivelul județului Maramureș, au fost verificați un număr de 18 agenți economicii, fiind identificate un număr de 29 de defiențe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate 3 sancțiuni sub forma avertismentului”, arată ITM Maramureș.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo