Connect with us
Descarcă aplicația

STIREA ZILEI

Tot ce trebuie să știi despre alegerea președintelui României

Published

on

Suntem la câteva zile distanță de alegerile prezidențiale, adică ne alegem omul care vorbește în numele tuturor românilor. De aceea este important acest vot. Știm că Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi, mandatul Președintelui României fiind de 5 ani.

„Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă. Alegătorul votează în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii, în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia. În cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate, în cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot”.

„Prin accesarea Registrului electoral la adresa www.registrulelectoral.ro și introducerea datelor personale, alegătorul află secția de votare la care este arondat și adresa acesteia. Procesul electoral se desfășoară duminică, 24 NOIEMBRIE 2024, între orele 7.00 – 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare). Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

În secția de votare alegătorii cu drept de vot îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secţia de votare respectivă, alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secţie de votare, alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă, alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin, respectiv alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondenţă, votul prin corespondenţă transmis de acesta fiind recepţionat de biroul electoral competent.

Persoanele reținute, persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale votează prin intermediul urnei speciale, potrivit procedurii prevăzute de Decizia BEC nr. 6/D/24.09.2024; Persoanele aflate în arest la domiciliu își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în condițiile în care depun o cerere în acest sens, cel mai târziu în preziua votării între orele 18.00-20.00, la biroul electoral al celei mai apropiate secții de votare”, a anunțat BEJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo