Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Un an de când nu mai e printre noi preotul Gheorghe Bălan

Published

on

Se împlinește un an de când nu mai este printre noi preotul Gheorghe Bălan. Episcopia Maramureșului și Sătmarului anunță că

joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului va sluji la Parohia Ortodoxă „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din Municipiul Baia Mare. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa va săvârși Slujba Parastasului la împlinirea unui an de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire, preacucernicul părinte Gheorghe Bălan, care a ctitorit și rectitorit lăcașuri sfinte.
Tot joi, 21 noiembrie 2024, de praznicul închinat Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Paraclisul Episcopal din incinta Centrului Eparhial din Municipiul Baia Mare, cu ocazia hramului.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului precizează că Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost construit între anii 1994-2004, în același timp cu noua aripă a sediului și a fost târnosit în urmă cu 20 ani, la data de 21 noiembrie 2004, chiar în ziua acestui praznic de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian și Preasfințitul Părinte Iustin.
Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo