Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

NORI NEGRI – Economiști, despre amânarea ratelor la bancă: „Nu mai plătim ratele și aruncăm banii în consum”

Publicat cu

pe

Economiștii consideră că o nouă amânare a ratelor la creditele bancare în acest moment cu o inflație mare și o creștere a dobânzilor va face mai mult rău, deoarece împrumutații vor băga banii în consum alimentând și mai mult inflația în loc să își plătească ratele, iar în cele din urmă vor plăti ratele amânate la dobânzi mai mari, precizează economedia.ro.

Coaliția de guvernare a anunțat luni că a decis să lanseze un nou pachet de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. Una dintre măsurile agreate o reprezintă amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

Măsura mai fusese anunțată în trecut, în primul set de măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”, dar a fost ulterior scoasă. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu spunea că această măsură „a rămas încă în discuție, discutăm cu sistemul bancar, mai ales pe împărțirea costurilor pe această măsură”.

Reamintim că în cei doi ani de pandemie Autoritatea Bancară Europeană le-a permis băncilor suspendarea la plată a datoriilor clienților afectați de pandemie, fără ca instituțiile financiare să fie nevoite să facă provizioane.

În momentul de față, nu este clar dacă coaliția de guvernare a ajuns la un acord cu Autoritatea Europeană Bancară pentru a permite din nou acest lucru. În caz contrar, băncile ar urma să facă provizioane, ceea ce ar putea afecta pe de o parte capitalul băncilor și totodată lichiditatea.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo