Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

MEREU PIERZĂTOR – Mircea Geoană și-a anunțat retragerea din politică

Publicat cu

pe

Încă un eșec major pentru Mircea Geoană. Candidat independent la alegerile prezidențiale 2024, fostul vicepreședinte NATO a strâns doar aproximativ 6% din voturi, în condițiile în care acum câteva săptămâni era considerat a fi unul dintre marii favoriți pentru a fi ales noul președinte al României.

La aflarea rezultatului, Mircea Geoană a mulțumit celor care l-au ales și a anunțat că se retrage din politică.

„Sunt extrem de mândru pentru cei care m-au votat. Au rezistat unui atac încrucişat extrem de dur împotriva mea, a campaniei mele, a reputaţiei mele, a familiei mele”
Pe fond, este un semnal foarte puternic din partea cetăţenilor noştri. Este clar că am avut în acest prim tur de alegeri mai multe variante de schimbare pentru România. Noi am încercat să venim cu o schimbare bazată pe competenţă, proiect, angajament pentru România, pe chestiuni măsurabile şi concrete.

De politică activă cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui într-un anumit moment. Cât am făcut până acum e mai mult decât suficient. Sunt momente extrem de complicate pentru România”, a spus Mircea Geoană.

Actualitate

YHP Logo