Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

S-AU MIȘCAT REPEDE – PNL și-a ales conducerea interimară și o susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale

Publicat cu

pe

După demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), cauzată de eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale, PNL s-a mișcat rapid alegându-și o nouă echipă imterimară de conducere.

În urma ședinței Biroului Executiv desfășurată aseară, Ilie Bolojan a fost desemnat președinte interimar, iar cei patru prim-vicepreședinți care îl secondează sunt Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, europarlamentarul Dan Motreanu și Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani,

Iliee Bolojan a anunțat că PNL o susține pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale, „fără niciun fel de negociere”.

Tot în ședința de aseară, s-a decis ca miniștrii PNL să rămână la guvernare până la finalul ciclului electoral, pentru a evita orice blocaj administrativ și pentru a pregăti în mod corespunzător cele două runde de alegeri care urmează.

Actualitate

YHP Logo