Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA ZIMBRILOR – Minaur nu a lăsat loc de surprize la Bacău

Publicat cu

pe

Trei puncte importante obținute de Minaur la ultima deplasare din acest an. La doar trei zile distanță de meciul pierdut la București cu campioana Dinamo (26-31), băimărenii au câștigat la Bacău în etapa a 14-a în fața echipei care în runda precedentă surclasase acasă Potaissa Turda (38-26).

Minaur a rezolvat practic meciul în prima jumătate a primei reprize, după ce a reușit ușor să se desprindă de adversar (3-10, min. 15). De aici încolo gazdele au făcut eforturi mari pentru a întoarce rezultatul, dar fără sorți de izbândă în fața unei echipe mai bune. Băcăuanii au reușit doar să se apropie la două goluri (17-19, min. 37), însă au pierdut până la urmă clar meciul.

Milan Kotrc, Tudor Botea și Artem Kozakevych au fost cei mai buni de la Minaur, în timp ce de la gazde cea mai bună evoluție a avut-o lituanianul Gabrielius Virbauskas, care a marcat 14 goluri.

Minaur nu i-a avut în lot pe accidentații Vujic, Al. Sabou, Fotache și Cip, dar antrenorul Alexandru Sabou nu s-a putut baza nici pe E. Pop, cu probleme medicale. Și CSM Bacău are la ora actuală un lot decimat de accidentări, antrenorul Leonard Bibirig reușind să treacă pe foaia de arbitraj la acest meci doar 13 jucători!

CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare 26-32 (14-18)

CSM Bacău: Mojszilov (6 intervenții, a apărat un 7m), Sîrghie (2 intervenții) – S. Makaria, G. Bujor 1/2, Brăescu, Dospinescu 4/6, Virbauskas 14 (2 din 7m)/18, Costea 0/1, Ushal 1/2, Serhel 2/4, Dobrincu 1/2, Oancea 1/2, Ghalehmirz 1/1. Antrenori: Leonard Bibirig, Ionuț Rotaru.

CS Minaur: Terekhov (6 intervenții), Al Khafadji (o intervențiee) – Nagy 1/1, Chiș, Botea 8/12, Racolța, China, Cumpănici 4/7, Dahlin 2/5, Kotrc 9 (1 din 7m)/9, Ienei, Kozakevych 5 (1 din 7m)/9, Burzak 2/3, V. Pop, E. Pop, Mollino Da Silva 1/2. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

Aruncări de la 7 metri: 2-3, transformate 2-2. A ratat: Kozakevych.

Minute de eliminare: 6-6.

Au arbitrat: Claudiu Ghesoiu (Ploiești) și Ionuț Tița (București). Observator: Adrian Rucoi (Târgu Mureș)

Marius CÎMPIAN

foto arhivă Facebook CS Minaur

Actualitate

YHP Logo