Maramureșul, când vine vorba despre proiecte de infrastructură rutieră, este departe de multe județe ale țării. Vecinii sătmăreni ne-au arătat cum ei pot face centuri, poduri peste Someș, iar noi nu am fost în stare să facem nici măcar o centură a Băii Mari. Să nu mai vorbim de Oradea, că e altă lume. La fel ca în județ, și-n Baia Mare ni s-au promis parcări supra și subterane, s-au arătat în spațiul public proiecte pompoase, dar atât au fost doar… vorbe. Uite că alții tac și fac, nu ca ai noștri, care vorbesc mult și fără rost.
Proiectul care prevede realizarea centurii municipiului Dej a fost aprobat de Guvernul României în ședința de Guvern din data de 18 decembrie. Astfel maramureșenii vor ajunge mai ușor la Cluj sau la Bistrița.
„Municipiul Dej este traversat de drumul național DN 1C, iar în partea de nord-est acesta se intersectează cu DN 17, în zona administrativă, sectoarele de drum având și funcțiuni de stradă, respectiv strada 1 Mai și strada Bistriței. Pentru scoaterea traficului greu și de tranzit din interiorul municipiului este prevăzută realizarea unui drum care să ocolească zona urbană, să asigure conexiunea între DN 1C ( str. 1 Mai) – DN 17 ( str. Bistriței) și totodată să asigure conectivitatea cu viitorul drum de mare viteză Dej — Bistrița, având în vedere că traseele existente preiau tot traficul de tranzit pe direcția Cluj – Napoca — Baia Mare și Cluj-Napoca — Bistrița, ce conduce frecvent blocaje de trafic cu timpi de așteptare foarte mari. Prin realizarea acestui obiectiv se urmărește fluidizarea traficului în zona de referință, sporirea măsurilor de siguranță rutieră, reducerea timpilor de deplasare”, se precizează în nota de fundamentare la acest proiect.
Așadar, intersecțiile cu DN 1C și DN 17 de la cele două capete ale drumului nou vor fi amenajate cu sensuri giratorii, având raza interioară de 6.00 m, supralărgire de 2.00 m, benzi de circulație în girație de 5.50 m și raza exterioară de 25.00 m. Se prevăd insule separatoare între benzile de intrare ieșire. Trotuare, piste pentru biciclete pe întregul traseu fiind prevăzute, pe partea stângă, în sensul kilometrajului, un spațiu verde cu lățimea de 1,00 m, după care se va realiza pista de bicicliști în dublu sens cu lățimea de max. 2.00 m, mărginita de trotuar, cu lățimea de 1,50 m.
Vom avea și un pod nou cu o deschidere peste râul Someș (1—99.00 m) — L=105.20 m Podul are structura mixtă oțel-beton cu schemă statică de arc cu tirant o deschidere de 99.00 m și o lungime totală de 105.20 m. În sens transversal podul este prevăzut cu o parte carosabilă de 8.00 m; pista de bicicliști de 2.00 m și două trotuare a câte 1.50 m (stânga) respectiv de 2.00 m partea dreaptă.
Dragoș HOJDA