Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTRABANDĂ – Țigări în valoare de peste 70.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră maramureșeni

Publicat cu

pe

În urma unei acțiuni desfășurate la nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmației pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră și lucrători din cadrul Agenției Frontex au descoperit şi confiscat 6.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 70.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

În cursul nopţii trecute, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a desfăşurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, în jurul orei 01.00, un echipaj format dintr-un polițist de frontieră și un lucrător din cadrul Agențíei Frontex a observat un grup de persoane care transporta colete voluminoase, trecând prin apa râului Tisa spre teritoriul României.

„Imediat colegii noștri au acționat pentru interceptarea şi identificarea persoanelor în cauză, fiind efectuate somaţiile legale prin voce. Persoanele nu s-au supus somaţiei, motiv pentru care au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Persoanele au abandonat coletele şi, profitând de vegetaţia abundentă şi terenul accidentat, au reuşit să treacă prin apa râului Tisa înapoi în Ucraina.

S-a procedat la cercetarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite 12 colete care conțineau țigări de contrabandă.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea totală de 6.000 de pachete cu țigări, de proveniență Duty Free”, informează reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

Țigările, în valoare de 70.200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Actualitate

YHP Logo