Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SCHIMB VALUTAR – Euro se depreciază şi valorează cât dolarul, pentru prima oară din 2002

Publicat cu

pe

Euro s-a depreciat marţi şi are valoarea dolarului – un prag pe care nu l-a mai atins din anul în care a fost pus în circulaţie, în urmă cu 20 de ani – afectat de un risc al unei întreruperi a aprovizionărilor ruseşti cu gaze naturale la adresa economiei europene, relatează AFP.

Investitorii privilegiază bancnota verde, o valoare de refugiu, care s-a apreciat cu 14% de la începutul acestui an şi care s-a schimbat, pentru scurt timp la valoarea unui euro, către ora 9.50 GMT (12.50, ora României), atingând un vârf din decembrie 2020.

Actualitate

YHP Logo