Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

VAMA PETEA – Frigidere și congelatoare uzate, care urmau să ajungă în Maramureș, oprite la graniță

Publicat cu

pe

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în frigidere și congelatoare uzate.

Luni, 25 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

„Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri”, informează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Conform legislaţiei în vigoare, persoana în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Actualitate

YHP Logo