Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

COLECTARE SELECTIVĂ – Sancțiuni pentru băimărenii care nu separă deșeurile

Published

on

Din 22 august acțiunile de monitorizare a modului în care se respectă separarea la sursă a deșeurilor în Baia Mare vor fi făcute de echipe mixte ADIGIDM (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș)-Poliția Locală Baia Mare. Se va începe cu zona de case, unde, în ziua de colectare, se va verifica fiecare pubelă care urmează a fi ridicată de operator.

„Se va urmări ca în pubelă să se regăsească doar tipul de deșeu care este programat pentru colectare. Pe pubelele în care se va găsi deșeu nesortat corespunzător va fi lipit un sticker care va menționa motivul pentru care pubela nu a fost golită de operator. Poliția Locală va aplica sancțiuni pentru lipsa de conformitate a deșeului, în conformitate cu prevederile în vigoare”, informează reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș.

„Este un mod de operare pe care ni l-au cerut foarte mulți dintre cetățenii care înțeleg să colecteze selectiv și care, cum este și firesc, nu mai doresc să plătească după cei care aruncă totul la grămadă. Până acum am facut doar controale și am încercat să schimbăm anumite nereguli constatate prin dialog. Scopul nu este de a aplica amenzi, ci de a crește gradul de colectare selectivă. Unii pot fi constrânși în a respecta legea doar prin sancțiuni. Până acum a fost sancționat doar operatorul pentru deficiențele de operare. Anul acesta i s-au aplicat sancțiuni de peste 350.000 de lei”, spune directorul executiv ADIGIDM Maramureș, Romeo Dobocan.

Selectarea necorespunzătoare a deșeurilor va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 100 și 300 de lei.

Actualitate

YHP Logo