Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

LACUL ALBASTRU – Tânăr drogat transportat la spital

Publicat cu

pe

Un apel la 112, efectuat de o persoana aflata in drumetie, anunța că în zona Lacului Albastru (Baia Sprie) a fost găsit un tânăr căzut inconstient, care prezintă convulsii. Femeia care a efectuat apelul sustinea că tânarul a consumat droguri ,din spusele celor care sunt in anturajul acestuia.

„Salvatorii montani s-au deplasat la locul mentionat, aflat intr-o zona cu acces dificil și, împreună cu colegii de la Ambulanta, au ajuns la victima, care a fost găsită inconștientă. S-au efectuat manevrele impuse in acest caz și s-a încearca stabilizarea victimei, dar tânărul a fost necooperant si totodată, datorita starii in care se afla, a devenit agresiv. A fost solicitata suplimentar o echipa de suport a Salvamont Maramures.
Tanarul a fost stabilizat, imobilizat in UT2000 și transportat din zona cu acces dificil pana la ambulanță.
In sprijin a venit si un echipaj al Politiei tocmai datorita agresivitatii tanarului. Victima a fost predata la ambulanță si transportată la UPU Baia Mare pentru investigatii complexe”, informează reprezentanții Salvamont Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo